Sun 02.03.2014    23:00

Dance a playful body / Like CNDB #1

Seara calduta de sfarsit de februarie. Dupa ce alerg in directie inversa catre Centrul National al Dansului Bucuresti, o doamna cam pe la 50 de ani, cu esarfa roz si tigara Pall Mall, ma sfatuieste sa iau tramvaiul doua statii, nestiind unde si ce e cu acest centru al dansului. 10 minute pana la inceperea spectacolului Dance a playful body ci Istvan Teglas, in regia Andreei Novac. Am impresia ca universul comploteaza impotriva mea. Rezervarea mi-a expirat deja si am sanse mari sa nu ajung la timp. Dar am putin noroc si tramvaiul vine relativ repede, iar dupa ce localizez CNDB pe geam, o iau la fuga intr-acolo. 7:29 si am biletul in mana si astept cu nerabdare sa intru.

Supriza! Desi ajung printre ultimii, mi se da loc in primul rand. Publicul, parca mai atent si mai interesat decat la spectacole de teatru, in general. Un public mai avizat. Gazda CNDB ne roaga frumos sa ne inchidem telefoanele mobile, vorbind cu pasiune despre spectacol si cu respect fata de artisti si public.

Si gata. Istvan Teglas intra pe scena. Numai ca nu vorbim de o scena ca la teatru si mai corect ar fi sa spun ca Istvan Teglas vine langa noi. De fapt, un barbat cu un trup de barbat vine in fata noastra. Paseste greu spre nicaieri. Incordarea celor o mie de striatii musculare care se activeaza la o miscare asa simpla sau nesiguranta directiei? Mainile lui cauta un trup cald de femeie pe care sa se odihneasca.. Sau se cauta pe sine?


Miscarea devine plimbare, iar plimbarea devine goana si goana devine curand disperare. O disperare ce face sa iasa monstrul din noi. Istvan Teglas e un supraom in scena asta.

Cand izbucneste monstrul, omul se retrage. Dar daca privesti atent observii similitudinile. Observii ca e aceasi fiinta, acelasi trup de barbat. Acelasi trup frumos de barbat care se plimba gol prin fata noastra, sfidator si sarmant, tinand in mana o tigara si provocandu-ne. Monstrul si replica de carne a lui Adonis sunt unul si acelasi trup?

Da.. barbatul de pe scena ne arata ca trupul e o chestie bizara. Si trupul face atat de mult parte din noi… trupul nostru suntem noi. Iar cu cat privesti mai aproape si mai in detaliu, propriul corp devine un animal strain. Caci ce e un ochi daca te uiti atent la el? Ce e un deget zbarcit pe la articulatii si ce e pielea asta care se inchide peste carnea noastra? Nimic mai mult decat un lucru de neinteles.

Ma asteptam sa fie muzica. A fost foarte putina muzica. A fost liniste, ca sa-ti auzi inima si frica. Corpul nu are nevoie de muzica sa danseze. El danseaza din disperarea de a semnifica ceva. When will I become famous.. canta Istvan Teglas.. parca ar vrea sa cante cand o sa insemn ceva.. Cand o sa fiu mai mult decat un corp strain care danseaza pe o muzica necunoscuta? Cand o sa aflu cine sunt? Cand o sa-mi dau seama cine e strainul care se uita la mine din oglinda?