Tue 07.05.2019    19:30    map

Wed 08.05.2019    19:30    map

Mon 24.06.2019    19:30    map

Tue 25.06.2019    19:30    map

Sexodrom, o producție Giuvlipen

Privește Sexodrom ca pe o răzvrătire.

De a aduce în spațiul public povești private și narațiuni intime. De a-ți spune istoria cu voce tare atunci când nimeni nu vrea să o audă.

Gândește-te la Sexodrom ca la o declarație politică de dragoste.

De a ne spune unele altora că viețile noastre și sexualitatea noastră pot fi o călătorie plăcută, dar mai ales sigură, oricine am fi, orice vârstă am avea, orice gen, orientare sexuală, din orice mediu social sau profesional am veni.

Uită-te la Sexodrom ca la o invitație către o mare demascare.

Care sunt poveștile #metoo din România despre care nu afli niciodată nimic, despre care nu ajungi să citești pe internet? E momentul ca acestea să fie spuse asumat și fără ocolișuri.

Împreună cu regizorul și dramaturgul Bogdan Georgescu ne-am propus un spectacol curajos și seducător prin care deconstruim tiparele teatrale clasice și în care chestionăm printr-un discurs performativ cum structurile sociale și politice ne influențează viața privată.

Când lumea e o scenă în care retorica nesiguranței și a fricii ne modelează din ce în ce mai mult privirea asupra vieții, venim cu o contrapropunere: aceea de a ne celebra senzualitatea și apartenența la comunitatea queer si minoritatea romă.

Distribuţie:

Mihaela Drăgan

Zita Moldovan

Oana Rusu

Raj Alexandru Udrea

Antonella Lerca Duda

Nicoleta Ghiţă


Regie: Bogdan Georgescu

Scenografie: Irina Gâdiuţă

Coregrafie: Paula Dunker

Muzică: Alex Bălă