Fri 06.11.2015    13:00

Fapte vitejeşti

 Spectacolul reuneşte şase poveşti personale, izvorâte chiar din temerile din copilărie ale performerilor. Aceştia au îmbinat text, lucrul cu lumina şi umbra şi dansul pentru a materializa şi dematerializa fricile copilăriei. Astfel a rezultat un spectacol pentru copii (7-12 ani) în care muzica e originală şi sunetul live, pentru a se potrivi cu situaţiile neaşteptate în care se află.
Repetiţiile au fost precedate de ateliere şi întâlniri de lucru cu copiii din Centrul Cultural-educaţional Adorno, prin care echipa şi-a propus explorarea limbajului specific vârstei şi conectarea la preocuparile actuale ale copiilor.
„Ne dorim să oferim o alternativă pentru această vârstă când aşteptările cresc, un spectacol care să semene vizual cu videoclipurile pe care ei le aşteaptă dar să vorbească despre subiecte importante pentru ei, să îi angajeze la nivel emoţional, autentic, să îi conecteze cu dansul, dându-le primele indicii despre ce poate face această artă pentru spiritul omului” – declară Selma Dragoş, regizorul acestui spectacol.
Echipa spectacolului îşi propune să trezească interesul acestui public pentru spectacolele de dans, să le arate că, dincolo de spectacolele pentru copii pe care publicul de această vârsta le-a „depăşit” există în artele performative o lume întreagă de lucruri pe care le pot descoperi, care le pot vorbi despre ei înşişi, în care iluzia devine o modalitate de a ajunge la adevăruri personale.
Fiecare spectacol se va încheia cu o discuţie cu publicul, părinţi şi copii, facilitată de un psiholog, pentru a da ocazia copiilor să îşi discute deschis temerile şi să proceseze gânduri şi trăiri ocazionate de situaţiile din spectacol.


Fapte vitejEŞTI este un spectacol de / cu: Ruxandra Coman, Selma Dragoş, Paul Dunca, Smaranda Găbudeanu, Cristina Lilienfeld, Răzvan Rotaru, George Turliu.
Muzică originală live: Rufi (Marian Cîtu) & George Turliu
Concept lumini: Alexandros Raptis

Fapte vitejEŞTI în BUCUREŞTI este un proiect al Asociaţiei pentru Teatru şi Carte (PETEC), finanţat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB prin programul Eşti Bucureşti şi susţinut de Centrul National al Dansului.

Parteneri: Centrul Cultural-educaţional Adorno, Gulia production