Mon 26.09.2016    19:00    map

Domiciliu instabil – O istorie subiectivă a locuirii

Spectacolul Domiciliu instabil – O istorie subectivă a locuirii investighează, din perspectiva subiectivă a rezidentelor și rezidenților căminului „Amalia și șef rabin dr. Moses Rosen”, felul în care s-au transformat și au evoluat procesele de locuire urbană în context local:

  • reflectarea clivajului între clasele sociale în diferențele dintre locuințe, precaritatea și lipsa utilităților de bază în unele locuințe cu chirie, în perioada interbelică; 
  • românizarea, evacuările și oprimarea în timpul războiului; 
  • locuitul forțat la comun în casele naționalizate la începutul perioadei socialiste; 
  • condițiile de trai pe șantierele anilor 1960; 
  • etapa locuințelor la bloc, proprietate privată, după 1965; 
  • locuirea precară în perioada socialistă târzie și 
  • experiențele traumatice ale evacuărilor de după 1989.


Spectacolul își propune o recuperare activ-afectivă și critic-politică a istoriei sociale a locuirii, precum și o reflecție asupra limitelor, proximităților și posibilităților pe care le instituie diverse forme de locuință. 

 

Mai departe, spectacolul se constituie într-o reflecție asupra proceselor de modernizare și de instituire a diverselor forme de proprietate în context românesc, și a felului în care viața de zi cu zi a fost și este afectată de aceste procese.

Colectiv: Iudith Ardeleanu, Marius Armașu, Mihaela Bîrlegi, Ioseph Cotnăreanu, Mișa Dumitriu, Paul Dunca, Margareta Eschenazy, Alice Monica Marinescu, Mihaela Michailov, Jak Neumann, Katia Pascariu, Marius Rădulescu, David Schwartz, Lippa Segall, Pompiliu Sterian, Dorotea Weissbuch

Spectacolul face parte din proiectul Domiciliu instabil – spectacol de dans locativ realizat de colectivul Vârsta4 sub umbrela asociației ADO, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Parteneri: FCER – DASM – Căminul Moses Rosen, Centrul Național al Dansului București, Gazeta de Artă Politică, MACAZ – Teatru Bar Coop, Universitatea București. 

VÂRSTA4 este un program de artă comunitară desfășurat, începând din anul 2009, împreună cu rezidenții căminului Moses Rosen. Obiectivele sale sunt schimbarea receptării asupra bătrâneţii, stimularea creativităţii în grup, învățarea împreună, documentarea și arhivarea istoriilor personale și colective. 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.