Thu 17.03.2016    19:00    map

BIEFF prezintă filmul Symmetry la CNDB

Joi, 17 martie, ora 19:00, CNDB - Sala Stere Popescu (Bd. Mărășești 80-82)

BIEFF prezintă filmul Symmetry la CNDB

 

Anul acesta, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF își unește forțele cu Centrul Național al Dansului București pentru a deschide împreună cea de-a treia ediție a festivalului LIKE CNDB, cu proiecția primei ficțiuni filmate în Marele Accelerator de particule de la CERN: Symmetry, un film-dans/ film-operă. Proiecția va fi urmată de o dezbatere cu Ruben van Leer, regizorul și scenaristul filmului, cu experți și jurnaliști din domeniul culturii și al științei, și cu publicul. O seară dedicată întâlnirii dintre intimitate și tehnologie și un program special, dedicat artei coregrafice în cinema.

 

LIKE CNDB promovează gândirea și experimentul, propunandu-vă o selecție de evenimente eclectice în perioada 17 martie - 17 aprilie 2016, cele mai multe la Sala „Stere Popescu”. Festivalul este o întâlnire cu publicul alternativ în spațiul urban și artistic, avid de spectacol de dans contemporan, performance, teatru și film alternativ sau experimental, concerte, proiecții, conferințe și discuții pe aceste teme. LIKE CNDB 2016 adoptă formele orfane, așa cum au fost ele teoretizate ca „forme hibride de spectacol și alte manifestări conexe, reieşite din întâlnirea cu celelalte arte”.

 

„Arta digitală, dansul și fizica se întrepătrund pentru a crea o meditație asupra enigmelor filosofice ce ne străbat universul nostru, în Symmetry, un film care tratează teme precum iubirea, filosofia și natura vieții. Realizat în Elveția, la CERN – sediul Marelui Accelerator de Particule, cea mai mare instalație experimentală construită vreodată și cea mai mare mașinărie compactă din lume – filmul urmărește un cercetător ce lucrează cu pasiune la teoria întregului și la cea a celei mai mici particule.

 

Regizorul Ruben van Leer folosește cu măiestrie îmbinarea coregrafiei și sunetului pentru a prezenta cele două laturi ale înțelegerii noastre, cea rațională și cea emoțională. Rutina omului de știință este întreruptă de vocea sopranei Claron McFadden, care îl conduce, în cele din urmă, către o lume interioară, ca expresie a modului în care înclinația noastră către cunoașterea rațională a universului este înrădăcinată într-o dorință mai adâncă, mai emotivă, ce porneşte din interior.” (Hyperallergic.com)

 

Filmele de dans sunt reunite în proiecția tematică Of Love and Other Demons, organizată în colaborare cu Cinedans – Dance on Screen Festival Amsterdam. În completarea secțiunii de film-dans, explorarea universului corporal se regăsește și în cadrul competiției BIEFF, în programul Transgressive Bodies. Culturale, sexuale, economice sau psihologice, constrângerile cu care se confruntă corpul uman provoacă abateri de la normă. Uneori celebrate, alteori discreditate, aceste transgresiuni ne ajută să înțelegem natura umană.

 

likecndb2016symmetry from Centrul National al Dansului on Vimeo.

 

Trailer 

 

Detaliile legate de programul LIKE CNDB 2016 ediția a III-a vor fi disponibile pe cndb.ro, urmând a fi actualizate în timp real.

Programul BIEFF, ediția a șasea, este disponibil pe www.bieff.ro

Parteneri: Liceul de Coregrafie  „Floria Capsali”, Ground Flour, Colectiv A, FROG, Corcova, La Baricade, Duke Hotel, Bucharest City App, HomeFest, BIEFF – Bucharest International Film Festival, One World Romania, Next Film Festival