Vazut la CNDB 2017

Relansăm invitația. Scrie despre dansul contemporan românesc!

Cronici de spectacol scrise de spectatori #vazutlaCNDB

Dacă dansatorul sau coregraful visează, îndrăznește, dansează, atunci spectatorul vede, gândește, consemnează. Ne propunem să te încurajăm să scrii despre spectacolele de dans contemporan pe care le-ai văzut la Centrul Național al Dansului București (CNDB). Participă, implică-te, scrie-ne ceva frumos, despre ce simți, ce amintiri sau ce vise îți stârnește spectacolul, spune-ne unde plutești în timpul unui spectacol. Dacă vrei, ai locul și ocazia să creezi liber.

Relansansăm acest concurs cu ocazia Sezonului de dans CNDB - București în mișcare 2017, dar te invităm să scrii despre orice spectacol pe care l-ai văzut la CNDB în perioada 1 octombrie - 1 decembrie 2017.

Cronicile trebuie publicate online, în print sau difuzate radio-TV sau online, pe cont propriu sau în media până la 1 decembrie 2017 și înscrise în competiție prin email la office@cndb.ro. Premiile se vor decerna în cadrul evenimentului #PremiileCNDB2017, în luna decembrie 2017.

 

CE ESTE Văzut la CNDB?

Văzut la CNDB este o competiție care se adresează spectatorilor de dans contemporan, scriitori profesioniști sau amatori, de orice vârstă, sex sau naționalitate. Competiția promovează cronica de spectacol și critica constructivă, o reflectare în cuvinte a conceptelor cu care operează dansul contemporan.

 

CUM TE ÎNSCRII?

Scrii o cronică de spectacol, o publici online pe pagina ta de web, pe Facebook, pe un blog, sau în presă. Cronicile înscrise în competiție trebuie publicate sau difuzate și semnalate CNDB până la 1 decembrie 2017. Pentru înscriere trimite cronica prin email la office@cndb.ro și ține cont de următoarele:

* pentru publicare pe Facebook - post-ul să fie public și dă tag https://www.facebook.com/CentrulNationalalDansuluiBucuresti/

* pentru publicare pe o pagină de web sau blog - adăugă #VazutlaCNDB și trimite-ne permalink-ul prin email

* autorii pot înscrie orice materiale publicate sau difuzate în media profesionistă, trimițând o copie a articolului sau o transcriere a emisiunii radio/TV/online

 

CARE SUNT CONDIȚIILE DE PARTICIPARE?

Nu prea sunt condiții :) Cronica trebuie să fie de minim 100 de cuvinte, să se refere la un spectacol văzut la CNDB, să citeze sau să facă referință în mod corect la spectacolul în cauză.

Criteriile după care vor fi apreciate înscrierile sunt conținutul original, creativitatea și expresivitatea.

 

PROCEDURA DE JURIZARE

Preselecția scrierilor va fi făcută de departamentul de Marketing și Comunicare al CNDB, iar jurizarea celor mai bune înscrieri va fi făcută de un juriu a cărui componență va fi anunțată cu ocazia decernării.

 

PREMII

Se vor acorda

* trei premii III constând în participarea la un curs de dans contemporan la alegere dintre cursurile anunțate în 2017 la CNDB,

* două premii II constând în două abonamente anuale la toate spectacolele CNDB din 2017 și

* un premiu I (deocamdată surpriză).

 

Cronicile finaliste vor fi publicate pe www.cndb.ro

 

CALENDAR

Mergi la spectacol între 1 octombrie și 1 decembrie 2017.

Scrie și publică una sau mai multe cronici până la 1 decembrie 2017.

Înscrie-te prin email până la 1 decemrbie 2017.

Noi validăm înscrierile și selectăm finaliștii între 2 și 6 decembrie 2017.

Juriul deliberează între 7 și 8 decembrie 2017.

CNDB anunță câștigătorii și decernează premiile în luna decembrie 2017 (13-14 decembrie - date ce urmează a fi confirmate).