Corpo-real? Cu Mădălina Dan la The Agency of Touch

Text înscris în concursul #vazutlaCNDB 2016

Am fost la The Agency of Touch și am vrut să văd ce mi se poate întâmpla în creier dacă mă pișcă cineva de un deget de la picior. Simplist, poate, pentru unii. Deloc lipsit însă de ecou pentru alții. Deși în mod obișnuit sunt mulțumită de relația de transparență pe care o are sinele meu conștient cu senzațiile mele receptate, înțeleg și regret că nu pot vizualiza relația reală dintre stimulare și efecte. Am intrat într-o încăpere neutră la CNDB, apoi într-un cort, apoi m-am așezat pe o masă ca de masaj. Auzeam o muzică minimalistă, nu simțeam niciun miros, lumina era blândă. Am închis ochii și m-am întins pe spate. Mădălina Dan mi-a tratat corpul cu mâinile, degetele, antebrațele, degetele de la picioare și chiar și cu o ploscă cu apă caldă. Așa am pierdut exact noțiunea spațialității - nu mai știam care mână e pe ce picior, de ce aud valuri ca din stomac, de ce mă gâdil undeva unde nu sunt atinsă, de ce mi se face ba cald, ba frig, de ce îmi imaginez forme și culori ca reacție la un anumit tip de atingere.

M-am trezit relativ greu și aș mai fi stat în mini-transă. Îmi place în transă indusă natural, fiindcă nu știu niciodată ce e la capătul experienței și ce mai găsesc de observat și înțeles. Experiența asta a semănat cu plutirea în bazinul samadhi - o piramidă cu apă sărată, la temperatura corpului, aflată în întuneric și liniște, unde poți experimenta privarea senzorială și o senzație de absorbire în cosmos. Și nici măcar nu glumesc. Te întinzi, începi să plutești, nu auzi nimic, nu simți nimic, nu vezi nimic, iar conștiența este ceva alunecos în condiții cu care nu e obișnuită. Gândurile curg altfel, reflecția se dilată. Sigur că nu se compară ca intensitate cele două experiențe, însă cei preocupați de corp și psihic se vor desfăta cu ambele. 

Text scris de Dana Berghes, disponibil integral aici