CNDB de ocupat! (post ocupat)

Update: post ocupat

Vrei să faci parte din echipa singurei instituții publice de dans contemporan din regiune (inorogul dansului est-european, cum ne place nouă să zicem)? Vrei să lucrezi cu oameni veseli care ascultă muzică în birou în timp ce produc spectacole unul și unul, deslușesc hățișuri de contracte, navighează întortocheate cărări birocratice și tot rămân cu suficientă energie pentru dansat la petrecerile din weekend? Da?! Ești pe gustul nostru, ce să mai! Uite ce ne-am dori de la tine:

Să devii CONSULTANT ARTISTIC!


Atribuții principale:

- managementul producției de spectacol de dans contemporan/arte performative contemporane, consultanță artistică în domeniul de referință, implementarea proiectelor culturale;

- dezvoltă și coordonează proiecte naționale și internaționale (turnee, participări la festivaluri din țară și străinătate, spectacole, etc.);

- identifică oportunități de colaborare și parteneriat la nivel national și internaționale pentru producții, coproducții, difuzare a spectacolelor și evenimentelor CNDB;

- oferă consultanță cu privire la oportunitatea realizării de proiecte culturale;

- identifică surse de finanțare, altele decât cele bugetare.


Cerințe:

- studii superioare absolvite cu diplomă de licență în domeniul artelor spectacolului, dansului contemporan, artelor performative, domenii conexe transdisciplinare și/sau experiență practică de minimum 3 ani în domeniul de referință;

- abilități de comunicare și organizare, lucru în echipă, capacitate de negociere, capacitate de învățare, ascultare activă, gândire critică și creativă;
- stăpânirea excelentă a limbii române și a unei limbi de circulație internațională, scris și vorbit;

- cunoașterea unei a doua limbi de circulație internațională este un plus;

- disponibilitate pentru program de lucru flexibil;

- cunoștințe de operare pe calculator pachet Microsoft Office.

  1. interesate vor trimite următoarele documente prin e-mail, la adresa cristian.cevdar@cndb.ro, până la data de 15 noiembrie 2018, ora 17:00.
  • CV
  • scrisoare de intenție
  • copie după diploma de licență
  • copie după orice alte documente considerate relevante

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti oferă:

  • Contract de muncă pe perioadă determinată, din decembrie 2018 - martie 2019, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de performanţă.
  • Mediu de lucru creativ, echipă tânără şi dinamică.
  • Oportunităţi de dezvoltare şi formare profesională.


Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) este singura instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii creată cu scopul de a susţine, dezvolta şi promova dansul contemporan. Centrul susţine şi promovează programe şi proiecte care contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice şi care fac posibilă participarea scenei locale la un dialog extins la nivel internaţional. CNDB încurajează cercetarea, experimentul şi inovaţia în câmpul practicilor şi teoriilor din arta contemporană şi contribuie la crearea unui mediu favorabil dialogului, reflecţiei şi dezbaterii. Folosind instrumentele şi facilităţile de care dispune pentru a susţine valoarea şi inovaţia, dinamizând întregul peisaj coregrafic şi interferenţele cu celelalte arte, Centrul Naţional al Dansului a devenit şi rămâne unul dintre cele mai generoase spaţii de creaţie, dezbatere şi reflecţie artistică din Bucureşti. www.cndb.ro