Arta contemporană plânge

Text înscris în concursul #vazutlaCNDB 2016

 

Bienala de Coregrafie din București este un eveniment cât se poate de fericit în mediul cultural bucureștean, destul de anchilozat în conservatorism, iar promovarea lui s-a dovedit a fi un task dificil pentru organizatori. Existența acestei ediții pilot a scos la iveală vechi probleme sistemice, care se reflectă în posibilitățile spațiilor experimentale de a atrage sponsori și pe care organizatorii CNDB le-au sesizat public în perioadă aceasta. Eu am fost la câteva dintre spectacolele curate de Iulia Popovici, Marta Keil și Goran Injac și am ales să vă povestesc despre „Mothers of Steel”, realizat de Mădălina Dan și Agata Siniarska, un performance care m-a făcut să mă gândesc la cum interiorizăm cutumule sociale specifice estului Europei și la destinul femeii, în geografia și istoria politică a lumii.

 

Mame eroine, femei rezistente, preconcepții de oțel și istoria pusă la uscat

Mădălina Dan (România) și Agata Siniarska (Polonia)  au lucrat în cadrul unei rezidențe artistice un performance în care explorează plânsul ca emoție eliberatoare (și apăsătoare) în viața femeii. Lacrimile celor două artiste vin din existența umană a femeii, în timeline-ul socio-politic, care a purtat-o, cu tot ce reprezintă, prin diverse epoci.

Text scris de Gabriel Sandu, disponibil integral in Beau Monde.