Dreptul la replică al CNDB în urma declarației Ministrului Culturii și Identității Naționale din 12 aprilie

Ministrul Culturii și Identității Naționale Daniel Breaz a declarat în cadrul conferinței de presă de la Guvernul României din data de azi, 12 aprilie 2019, următoarele: ”Bugetul nu a întârziat din cauza guvernului şi implicit a ministerului. Bugetul a întârziat din cauza faptului că Preşedintele Klaus Iohannis nu s-a gândit la faptul că milioane de români vor suferi, nu doar din prisma faptului că nu a fost semnat bugetul ministerului Culturii, sunt toate cele 28 de ministere. Ce pot să vă spun? Legat de Centrul Naţional al Dansului, dânşii au primit buget...

more

Cosmin Vasile @ Atelier de Paris (CDCN) în luna aprilie

În 2018, în cadrul Premiilor CNDB, i s-a acordat lui Cosmin Vasile un premiu special. Premiul, oferit de Institutul Francez București și CNDB și sprijinit de Institutul Cultural Român, a constat într-o bursă de studii profesională la Atelier de Paris / CDCN în perioada 8 – 19 aprilie 2019. Cosmin este acum în Paris pentru două săptămâni, de unde ne scrie despre premiul care s-a concretizat în participarea sa la Masterclass / Dominique Mercy & Malou Airaudo: “Sunt foarte entuziasmat pentru prima zi la Masterclass / Dominique Mercy & Malou Airaudo. Aici, la Atelier...

more

CANDIDATES SELECTION FOR EST EUROPEAN RESIDENCY PROGRAMME REEDANS 2019

The selected candidates for the est-european residencies programme, REEDANS 2019, are the following: Cristina Lilienfeld (RO), Bogdan Olarson (RO),  Peter Grudov (BG), Elena Vertegel (UKR).  The jury for this edition was formed by the invited mentors to run the residencies: Viktor Ruban (UKR), Jivko Jeliazkov (BG), Mădălina Dan (RO) along with the following representatives of CNDB: Vava Ştefănescu, Mihai Mihalcea, Andreea Andrei. This year’s high number of applications has once more stood as proof of the interes for this type of residency programmes, and the quality of all...

more

Andreea Novac a început rezidența la La Briqueterie CDCN du Val-de-Marne!

Să îi urăm drum bun talentatei Andreea Novac! Pleacă mâne într-o rezidență artistică de două săptămâni, în Paris, la celebrul La Briqueterie CDCN du Val-de-Marne!  Un proiect în cadrul Sezonul România-Franța 2019.

more

Din 18 martie începe un nou modul al Școlii performative CNDB pentru copii!

Școala performativă pentru copii a deschis înscrierile pentru următorul modul de cursuri, care se va desfășura în perioada 18 martie-19 aprilie 2019. Lansată în martie 2018, Școala performativă pentru copii este primul program autohton de formare și educație artistică în dans contemporan și arte performative, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Școala îmbină cursuri, ateliere și sesiuni de creație artistică, care se desfășoară pe durata întregului an școlar, susținute de cei mai buni coregrafi, performeri, artiști vizuali și...

more

Open call for Eastern European residencies: ReeDans

The National Centre for Dance in Bucharest is launching the sixth edition of RAP, now expanding to a Euroregional dimension as the East European Dance Residency Program: ReeDANS. By means of the artistic residencies, the National Centre for Dance in Bucharest aims to create a production and reflection space for the professionals in the field, a stimulating framework for the exchange of ideas and good practices in the field of performing arts and contemporary dance, inviting artists and mentors from Ukraine, Romania and Bulgaria to an intercultural dialogue. The first open call is...

more

Simona Deaconescu și-a început rezidența la Briqueterie din Paris

Coregrafa și dansatoarea Simona Deaconescu a început pe 28 ianuarie 2019 o rezidență de două săptămâni în prestigiosul spațiu Briqueterie din suburbia pariziană Vitry-sur-Seine. În cadrul acestei rezidențe, Simona va lucra alături de Cristian Pascariu la scenariul unui film de dans și va prezenta, pe 7 februarie, scurtmetrajul „Sonder", pentru care semnează regia și coregrafia, în cadrul evenimentului Fenêtre sur création - Vidéo-danse, găzduit tot de Briqueterie. Cooperarea dintre CNDB și La Briqueterie (Centre de Développement Choregraphique Nationale du...

more

Winning CNDB projects – the forecast for 2019

We are happy to let you know that The National Centre for Dance Bucharest won AFCN financing for three projects that will take place in 2019 and for a multi-anual project that will take place in 2019 – 2020: ü  CNDB in tournament ü  ReeDans – Est-Europeans Dance Residencies ü  Dance Archives – Open for (re) inventary   ü  Contemporary Dance Intensive Development Program 2019 – 2020 The forecast for 2019 is bright, we will have a full year in which we will continue to support independent artists and the development of contemporary dance. Keep close!

more

CNDB de ocupat! (post ocupat)

Update: post ocupat Vrei să faci parte din echipa singurei instituții publice de dans contemporan din regiune (inorogul dansului est-european, cum ne place nouă să zicem)? Vrei să lucrezi cu oameni veseli care ascultă muzică în birou în timp ce produc spectacole unul și unul, deslușesc hățișuri de contracte, navighează întortocheate cărări birocratice și tot rămân cu suficientă energie pentru dansat la petrecerile din weekend? Da?! Ești pe gustul nostru, ce să mai! Uite ce ne-am dori de la tine: Să devii CONSULTANT ARTISTIC! Atribuții principale: -...

more

Despre prezentul și viitorul Centrului Național al Dansului

Vă invităm joi, 4 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Stere Popescu, Bld. Mărășești, nr. 80-82,la un schimb productiv de idei despre situația curentă a CNDB și a proiectelor sale,dar și despre cum va arăta Sala Omnia.

more

SOLICITĂRI MCIN

Vă prezentăm mai jos solicitările transmise de CNDB către Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) în cursul anului curent privind suplimentarea bugetului alocat realizării programului minimal pentru anul 2018. Menționăm că nu am primit până în prezent un răspuns argumentat și în scris din partea MCIN la aceste solicitări. Adresa nr. 232/28.02.2018 înregistrată la MCIN sub nr. 1178/01.03.2018 Adresa nr. 939/19.06.2018 înregistrată la MCIN sub nr. 3864/20.06.2018 Adresa nr. 1067/17.07.2018 înregistrată la MCIN sub nr. 4400/18.07.2018 Adresa...

more

Jurnal de camping (de dans)

Între 11 și 26 iulie, zece artiști din mai toate sferele artelor performative au trăit, studiat și dansat în cele două săli de spectacole ale Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, dar și pe coridoare, acoperiș și scările interioare, plus tot felul de alte cotloane ale venerabilei instituții. Cei zece - Andreea Belu, Elena Copuzeanu, Cătălin Filip, Smaranda Găbudeanu, Daria Ghițu, Cristina Lilienfeld, Oana Mureșan, Virginia Negru, Filip Stoica, Michael Tsouloukidse și Caglar Yigitogullari - au explorat individual și în grup teme care îi preocupă,...

more

BIDFF 2018 – [RE]TRACING – 6-9.09

„The fourth edition of the festival comes in a time in which we are forced to fight for normality, rethinking the coordinates of the past in order to understand the future. Dance and film meet on equal grounds to showcase stories about resistance, persistence and courage. We are on a search and find quest for ingenious means of archiving the collective memory, but also daring speculations about the future, through which we offer a context of repositioning of the in relation with , even though that means to willingly alter the . I think by positioning an individual against the...

more

Open Call for Choreographic Territories competition for a dance performance inspired by Pola Nireńska

Open call for a dance performance realized within the Choreographic Territories – New Paths for the Avant-Garde programme in 2019 The Adam Mickiewicz Institute, together with the Institute of Music and Dance, the Centre for Culture in Lublin and the Old Brewery New Dance/Art Stations Foundation, announce an open competition for creating and realizing a dance performance inspired by Pola Nireńska and her works, within the Choreographic Territories – New Paths for the Avant-Garde Programme in 2019. About the PROGRAMME: Choreographic Territories – New Paths for the Avant-Garde...

more

Don’t miss your chance to become an Aerowaves Artist, apply now!

Aerowaves is a hub for dance discovery in Europe with a network of partners in 33 countries. The network is looking for the next Twenty talented emerging choreographers based in geographical Europe. You can now apply to become a Twenty19 artist with a chance of having your work programmed at Spring Forward Festival next year in Val de Marne (Paris’ region) and by our partners. Around 100 performance opportunities are guaranteed by the partners and supported by Aerowaves each year. Sounds interesting? You must apply before Friday 14 September, but do it TODAY and you will grab the...

more

What are our RAP residents up to in Cluj?

This summer, choreographers Ruxandra Enache and Cosmin Vasile are the beneficiaries of the RAP (residencies, workshops, audience) program's sixth edition and have been working on new productions at the RAP Hall in Cluj. Cosmin Vasile, a graduate of the Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance in London, conducted a workshop in June with students from the "Octavian Stroia" Choreography and Dramatic Arts High School. His residency will also include two public presentations of his new show "Dystopia", created by Cosmin within the RAP program alongside three other performers. "...

more

A (literally) moving talk on the importance of flow in commitment and in building your dreams

"Vava Ștefănescu was our May guest and we totally loved her buoyant presence. Watch a (literally) moving talk on the importance of flow in commitment and in building your dreams" - CreativeMornings    Watch the full video here.                                                                                                                                                                             

more

Images from the Contemporary Dance Camp in Craiova

11th - 26th of July @ National Theatre 'Marin Sorescu', Craiova (RO). The contemporary dance camp 2018 is a choreographic research and individual and collective artistic exploration project which aims to offer, via a summer camp, practice residencies and contexts for reflection to choreographers who have created at least 2 personal works. Organised in Craiova, between July 11 and July 26, 2018, the summer camp will become an educational and artistic framework for applied choreographic development, focused on the educational-creative dimension of the work process for artists who...

more

Too soon, too late in contemporary dance. And on the National Centre for Dance as an institution

13 years after the founding of the National Centre for Dance in Bucharest (CNDB), in the year of the Centenary – a centenary of the entire Central and Eastern Europe, of the continent in itself (considering the trauma of the First World War and the major impact of its consequences on a continental level) -, Romanian contemporary dance was presented in Brussels, as part of a collective multinational project meant to move, in a big way, the needle from political-identitary (the formation of the new nation-states) towards a reflection on the avantgarde’s heritage and the...

more

BIDFF launches two open calls for this year's edition

Bucharest International Dance Film Festival launches two open calls: one for short dance films for the Official Competition and one for their brand new regional dance film development lab. BIDFF takes place in Bucharest, between September 6th - 9th 2018 and will showcase works that mix movement and cinematography and reframe repressed historical realities or redefine uncertain present facts. Directors, choreographers and artists are invited to submit their dance films to the fourth edition of BIDFF. The competition is open for short dance films (fiction, documentaries and animations)...

more