CNDB transmite condoleanțe Casei Regale a României

Echipa Centrului Național al Dansului București a primit cu profundă tristețe vestea morții Majestății Sale, Regele Mihai I, și transmite sincere condoleanțe Casei Regale.

Fostul suveran al României a murit marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Elveția, iar CNDB omagiază, alături de o întreagă națiune îndoliată, una dintre cele mai importante personalități din istoria modernă a țării noastre.

În urma stabilirii de către Guvernul României a trei zile de doliu național pentru moartea Regelui Mihai I, pe 14, 15 și 16 decembrie, CNDB anunță amânarea Ministagiunii CNDB@TNC, care urma să fie găzduită de Teatrul Național din Craiova în perioada 13 - 17 decembrie 2017. Spectacolele și atelierul de dans contemporan din cadrul evenimentului vor fi reprogramate pentru anul viitor, într-o perioadă pe care o vom comunica în curând.

Pe de altă parte, vă informăm că evenimentul organizat de CNDB și Institutul Francez pe 13 decembrie la Teatrul Odeon - decernarea Premiilor CNDB 2017, urmată de spectacolul „Gala", de Jérôme Bel - va avea loc conform programului. Vom reveni cu detalii despre reprezentația „Gala" din 14 decembrie.


Vă mulțumim pentru înțelegere!